Praf de lună…noapte bună
59.00 lei Prețul inițial a fost: 59.00 lei.47.20 leiPrețul curent este: 47.20 lei.
O poveste feerică despre ritualul magic care pregătește copiii pentru un somn odihnitor, cu vise preferate.
Format: 24×32 cm/copertă cartonată/hârtie offset, 170g/mp
Număr de pagini: 40
Autor: Aurelie Bombace
Ilustrator: Amanda Minazio
Anul apariției: 2022
Vârsta recomandată: 3+
ISBN: 978-606-9071-52-6
Realitatea cotidiană, panopticum de nuanțe și de stări, se constituie ca sursă de inspirațienu numai în conturarea universurilor paralele ficționale, ci și în construirea personajelor literare; iartiparul acestora, atât de asemănător firii omenești, revelează cititorului caractere, atitudini și manifestări. Ursuzul, prietenosul, îndrăgostitul, mincinosul ori fățarnicul își joacă rolul pe scena narativă, devenind lecție ori model existențial. Și, desigur, mai există și plimbărețul – protagonistul narațiunii „Praf de lună…noapte bună”, scrisă de Aurélie Bombace și ilustrată de Amanda Minazio.
În fiecare seară, acest personaj enigmatic coboară drumul fredonând și fiind binedispus. Vecinul tinerei Lison, care stă la numărul 4, intrarea Grillons, pleacă seara târziu și se întoarce dimineața, de fiecare dată la aceeași oră și mereu acoperit de o peliculă interesantă de praf. În acest răstimp, Lison nu poate adormi din pricina coșmarurilor care o chinuie tot mai abitir. În schimb, copila a deprins obiceiul de a-și pândi vecinul, notând într-un caiet programul exact al acestuia.
Dar ziua de astăzi este diferită, întrucât Domnul Mister încetinește pasul în drumul său și se întoarce spre fereastra fetiței, scoțându-și pălăria și ridicându-și capul pentru a o privi. Bărbatul o poftește să i se alăture, desenând în aer o scară uriașă ce duce până la Lună, și pornesc amândoi a o urca. Odată cocoțată pe astrul nopții, Lison observă cum totul în jurul lor scânteiază și că un praf auriu îi acoperă picioarele până la gleznă. Scenariul feeric o îmbată, iar Domnul Mister îi destăinuie menirea sa. În ce mod ajută bărbatul copiii și cum folosește pulberea selenară?
Întâlnirea lui Lison cu Domnul Mister, călătoria spre Lună, praful strălucitor ori apariția trenului nu dezvăluie cititorului numai elementele unei peripeții de neuitat, ci și derularea unui ritual tainic care pregătește copiii pentru un somn tihnit, cu vise preferate. Bărbatul enigmatic face parte dintr-o lungă generație de Vegheatori ai Lunii, fiind el însuși unul dintre aceștia. Și, în fiecare seară, el are grijă să presară puțină pulbere magică pe pleoapele copiilor. În felul acesta, chipul lor se luminează, putând petrece clipe unice în lumea viselor, alături de cavaleri ori prințese, retrăind amintiri de vacanță ori revăzând peisaje colorate.
Atunci când săculeții rămân goi, vine vremea ca cei doi să se întoarcă acasă. Lison este epuizată, dar experiența și praful de lună o vor ajuta să își învingă temerile și să-și alunge coșmarurile. În confortul patului, copila are parte de un vis minunat, iar Domnul Mister își reia obiceiul din fiecare dimineață…
Narațiunea „Praf de lună…noapte bună”, scrisă de Aurélie Bombace și ilustrată de Amanda Minazio, ne revelează o minunată poveste despre somnul odihnitor al copiilor și ne face cunoscut faptul că un vis frumos este la câteva firicele de praf de lună distanță. Iar odată aflat acest secret, coșmarurile, gândurile și tulburarea nu ne vor mai da târcoale niciodată!