Într-o societate a viitorului ori într-o lume paralelă, în Orașul Roboțeilor, la numărul 24, șurubărea harnicul și punctualul roboțel Nter. Povestea lui se derulează în lumea calculată și exactă a roboțeilor și a tehnologiei și a fost digitalizată de scriitoarea Iulia Burlac sub titlul „Povestea lui Nter”.

Făcând parte din seria Muncitor 2.A.1., micul robot se îndeletnicea cu o muncă repetitivă și ușor monotonă. La finalul programului însă, Nter se cocoța pe acoperișul Fabricii pentru a simți forfota orașului. Iar odată ajuns acasă, acesta își încărca bateria și citea o carte cu instrucțiuni sau un manual de utilizare.

Dar în viața lui Nter a existat și o zi mai deosebită decât toate celelalte. A fost ziua în care s-a pierdut, rămânând singur și izolat de civilizație, într-un cartier vechi și abandonat. Și culmea, fără strop de baterie! Cu toate acestea, în aparență cea mai proastă zi din viața lui, roboțelul dă peste un vechi arbore de încărcare. Norocul îi surâde simpaticului personaj, însă încărcarea bateriei nu poate continua fără descărcarea unui fișier. Ce buton va apăsa Nter? Da sau Nu? Și totuși, clicul pe care îl apasă roboțelul nu punctează deznodământul – nici al acestuia, nici al povestirii; ci declanșează noi evenimente și sensuri în economia narațiunii „Povestea lui Nter”.

În sensul acesta, în demersul înțelegerii subtextuale ne este ghid însuși protagonistul. Deși tipic pentru categoria roboțeilor meticulos asamblați și corect programați, figura lui Nter se distinge în această mare conformistă: nu prin activitatea muncitorească pe care o desfășoară după același tipar, ci prin raportarea acestuia la lumea înconjurătoare grație unei conștiințe superioare. Acest fapt ne este sugerat de ritualul urcatului pe acoperiș: privirea orașului de sus denotă detașarea și capacitatea de a privi exteriorul în ansamblu.

Mai mult decât atât, singularitatea roboțelului este reiterată și de exercițiul lecturii împlinit zilnic. Cu toate acestea, a citi nu reprezintă numai o condiție necesară pentru receptarea diferită a contextului personal și global, ci și o nevoie fundamentală. Nter citește mesaje cu caracter funcțional pentru că actul lecturii îi este necesitate, ostoindu-și trebuința și dacă celelalte tipuri de cărți au fost date uitării. Cu alte cuvinte, roboțelul citește pentru bucuria de a citi și atunci când nu mai găsește ce citi.

Așadar, protagonistul intuiește importanța propriului gest, însă nu trăiește desăvârșirea lui decât atunci când întâlnește vechiul arbore de încărcare – Copacul Bibliotecă. Inopinată ca influență, dar voluntară ca manifestare, transformarea lui Nter este de-acum organică: poveștile îi declanșează furnicături electrice în toate șuruburile, în toți senzorii și-n toate piulițele și-i înrâuresc existența – ledurile încep să-i strălucească în culori nebănuite, iar șablonardul muncii este înlocuit cu creativitatea.

Însă, într-o societate guvernată de clișeu, nerespectarea standardelor este pedepsită. „Comisia de Erori și Etichete” îi stabilește micului robot un verdict categoric: infectarea cu un virus a cărei sursă este Copacul Bibliotecă, iar sancțiunea aferentă îl condamnă pe acesta la dezasamblare. Distopic prin esență, în universul coagulat de Iulia Burlac personajele care deraiază sunt „corijate”, fără a se ține seama însă de individualitatea lor. Pe de o parte, pentru un bine abstract și ininteligibil, este anulat idealismul Copacului Bibliotecă. Pe de altă parte, Nter reușește să se sustragă unui final la fel de trist, fiind validat numai prin perspectiva utilității sale în marea Fabrică.

Dar, în final, asistăm la metamorfozarea ireversibilă a micului robot. Copacul reușise să-i sădească, în cele mai tainice unghere ale circuitului, sămânța înțelepciunii și a cunoașterii. În plus, acesta înțelege că a spune povești îi este acum misiunea și menirea. Din acest punct de vedere, și urcatul pe acoperiș capătă o nouă valență: Nter își surprinde roadele muncii, preschimbate în ledurile din ce în ce mai strălucitoare ale celorlalți companioni. Roboțelul a reușit să înfrunte artificialitatea unui sistem tehnologizat, pentru a aduce în prim plan cunoașterea vie și autentică, mijlocită de contactul cu povestea, respectiv cartea. Și, dimpreună cu acestea, să cultive valori incomensurabile: iubirea, înțelepciunea, bunătatea.

Sub auspiciul decorului automatizat din povestea „Povestea lui Nter”, scriitoarea Iulia Burlac propune lectorului o alegorie cu miză semantică fundamentală: înțelegerea efectelor nefaste ale tehnologizării excesive și importanța lecturii în viața individului.