Scoicile, firele de nisip și cheiurile iau parte de-o veșnicie la spectacolul măreț al mării, iar freamătul, suspinul și dorul i-au putut fiascultate de fiecare vietate marină. Dar a existat o vreme în care murmurul apei, dimpreună cu valurile și curenții săi, putea fi auzit și de oameni, zile și zile de-a rândul. Poveștii cu limbaj muzical i s-a spus „Muzica mării”, iar acordurile ei au fost transcrise de Susanna Isern și ilustrate de Marta Chicote.

Totul a început într-un sat mic, dar plin de viață, numit Limanda, după o furtună dezlănțuită asupra locului. Tihna puținelor case a dispărut inundată de ploaie, iar grădinile au fost distruse de vântul care a luat cu el până și bărcile. Dar cel mai rău a fost că peștii speriați au înotat spre ape mai liniștite, iar locuitorii țărmului, nemaiputând pescui, au lăsat în urmă satul și s-au îndreptat spre alte zări.

Însă, în ciuda a toate, un pescar pe nume Daniel și fiica sa Marina au rămas în mica lor căsuță albastră. Încăpățânarea îl îndemna pe Daniel să creadă că peștii se vor reîntoarce, dar Marina se simțea tare nefericită în noua singurătate. Așa că, tatălui i-a venit ideea să-i pregătească o surpriză: a sculptat cheiul, meșteșugind o adevărată orga marină. La noul instrument se întreceau în melodii încântătoare marea cu valurile, curenții și mareele sale, acompaniați de briză; iar sunetul acesta inefabil învăluia toată lumea. Pe fundalul muzicii mării, viața devenise mai plăcută, mai ușoară. Iar ușurătatea aceasta a spiritului era doar prima dintre schimbările pe care aveau să le trăiască Marina și tatăl ei, căci în curând urma săli se risipească și singurătatea.

În armonia muzicală a deznodământului ni se mai înfățișează o dată imaginea satului – prosper, plin de viață și cu multe case. Semnele furtunii au dispărut, iar satul Limanda de acum abia mai amintește de cel înfățișat inițial – muzica mării a adus locuitorii și peștii înapoi. Dar mai mult decât atât, a îmbrăcat într-o speranță nebănuită locul, răsplătindu-i pe locuitori. Abundența și bunăstarea se reflectă în imaginea bisericii cu clopot și a școlii, materializări neîntrezărite în expozițiunea narațiunii.

În jurul sunetului magic, propagat în cheiul meșteșugit cu măiestrie, se reconstruiește o comunitate din temelii. Și tot el are puterea de a însufleți un loc odată fantomatic – prin imaginația Marinei care, ascultând magia răsunătoare, poate plăsmui bărci, coruri de copii, chiar șio operă din Viena. Dar și prin prezența balenelor chemate la mal, care-i devin fetei însoțitoare și pe spatele cărora se lasă purtată în aventuri, în largul mării. Prin limbajul muzicii este răsplătită și strădania pescarului, nerenunțarea și încrederea lui în satul pe care nu l-a părăsit.

Ilustrată în tonuri vii și secundată de vraja muzicii, povestea „Muzica mării” transcrie coordonatele unei lecții despre perseverență, dar și despre răsplata care poate schimba viețile oamenilor.