Oamenii se adună în jurul cuvintelor:se adăpostesc la umbra sensului lor, se lasă cuprinși de profunzimea lor și-și ostoiesc prin ele setea de cunoaștere. Și totuși… ce (ne) sunt cuvintele? Nimic mai mult decât o seamă de litere înșiruite, dincolo de pecetea cărora ni se revelează taina înțelesului. Intuindu-le puterea, scriitoarea Cristina Falcón Maldonado a pus în pagină o poveste minunată despreînrâurirea lor magică, intitulată  „Litere înșiruite” și ilustrată de Marina Marcolin.

Astfel, în centrul narațiunii stă Flor, o copilă de șapte ani, cea mai mare dintre frații ei. Printre aceștia, fetița se remarcă prin curaj, responsabilitate și dragoste pentru carte. În absența mamei, care se întoarce acasă numai duminica, Flor își ajută bunica și-și însoțește frații în drumul spre școală, supraveghiindu-i.

Dar, în rutina familiei, lunea este cea mai frumoasă zi, pentru că și mama coboară dealul alături de ei, spunându-le povești și povățuindu-i pentru săptămână care atunci începe. Și, în timp ce copilașii cei mici sunt cu gândul la înghețată, Flor ia aminte la sfaturile mamei care o roagă să fie atentă la restul primit la magazin, ca să nu fie păcălită, să aibă grijă de frații ei și să o ajute pe bunica la vatră, cu mâncarea și cu gălețile de apă, aceasta fiind tot mai neputincioasă. Copila își împlinește cu strădanie ascultarea, îngrijindu-se, în paralel, și de școală. Însă, într-o zi, mama începe să plângă din pricina ei, auzind ce vrea să devină atunci când va fi mare. Oare ce i-a spus Flor?

Răspunsul la această întrebare nu revelează numai dorința fetei de a pune în practică o meserie nobilă, aceea de învățătoare, ci și laitmotivul întregii narațiuni – dragostea pentru litere –, transpus atât ca ritual al depănării poveștilor, cât și ca aplecare spre învățătură. Influența binefăcătoare a literelor, îngemănate în cuvinte și-n povești, poate fi observată, în primul rând, în momentele de prezență ale mamei. Ea reprezintă elementul catalizator al familiei, întrucât venirea acesteia acasă este sinonimă cu unirea paturilor, pentru a se regăsi în mijlocul tuturor. Cu toate acestea, copiii nu se strâng în jurul mamei numai pentru dragostea-i maternă, ci și pentru poveștile ei care evocă „doar lucruri frumoase”. Mai mult decât atât, și parcurgerea drumului spre școală, alături de aceasta, e învăluită în aceeași magie și frumusețe, întrucât prilejuiește înșiruirea și altor amintiri și istorioare.

Atitudinea lui Flor, în ceea ce privește școala, completează și oferă o nouă perspectivă asupra dragostei de litere, metaforizată de această dată în dorința de învățare. Râvna surorii celei mari este receptată în antiteză cu frivolitatea surorilor mai mici, care văd în școală un spațiu destinat jocului sau gustării de prânz și recreației. Flor a înțeles că școală îi mijlocește accesul la cunoaștere și îi netezește drumul spre descifrarea tainelor ascunse în spatele literelor. Învățându-le, copila adeslușit bucuria cititului și mirarea de a-ți depăna propriile povești. Dar, dincolo de starea de bine conferită de lectură, fetița a mai descoperit un sens profund al literelor înșiruite: faptul că acestea îi permit să viseze, să își imagineze și să evadeze din cotidian! Literele nu i s-au urcat la cap lui Flor, ci îi îndulcesc greul cotidian, ajutând-o să rămână verticală, puternică și curajoasă.

Scrisă de Cristina Falcón Maldonado și ilustrată de Marina Marcolin, cartea „Litere înșiruite”  derulează firul narativ al unei povești emoționante care problematizează puterea salvatoare a cuvântului. În acest context, greul devine suportabil și purtat cu demnitate, întrucât lumea literelor înșiruite oferă cheia de acces spre un univers compensatoriu, spațiu al delectării și al refugiului.