DRUMUL LUI OLAJ
59.00 lei Prețul inițial a fost: 59.00 lei.47.20 leiPrețul curent este: 47.20 lei.
O poveste jucăușă și colorată despre valoarea prieteniei și despre puterea acesteia de a schimba viața și perspectiva omului.
Format: 22.0 x 22.0 cm/copertă cartonată/hârtie offset, 170g/mp
Număr de pagini: 48
Autor și ilustrator: Martín León Barreto
Anul apariției: 2023
Vârsta recomandată: 2+
ISBN: 978-606-9071-67-0
Olaj, protagonistul narațiunii „Drumul lui Olaj”, scrisă și ilustrată de Martín León Barreto, locuiește pe o insulă foarte, foarte mică, într-o casă foarte, foarte mare. Și, într-o zi, din pricina plictiselii, acesta decide să pornească într-o plimbare. În drumul său, întâlnește o mulțime de personaje simpatice, care-l însoțesc în scurta lui hoinăreală: un pește cu coada invers, un cal înaripat sau un tigru curcubeu și, într-un final, un licurici care-i călăuzește prin întunericul nopții. Iar când se revarsă zorii zilei, Olaj scrutează cu privirea orizontul și zărește, pe acea planetă mică, o căsuță care de-acum nu îi mai pare atât de mare.
Dar lectura textului nu îi revelează cititorului numai coordonatele unui itinerariu care începe și se sfârșește în același punct, întrucât asocierile narative și ilustrative ludice pun în pagină, în primul rând, o poveste despre… prietenie. Se spune că „cea mai grea singurătate este să fii lipsit de prietenie sinceră”, iar contrastul dintre motivul literar al „planetei foarte, foarte mici” și al „casei foarte, foarte mari”, conturat inițial la nivel textual, reiterează această idee de alienare, dar și starea lăuntrică a personajului principal. În fond, acesta este și motivul pentru care Olaj alege să își părăsească locuința.
Pe de altă parte, parcurgea drumului îi descoperă acestuia nu peripeții fabuloase, ci prietenii unice, atât prin raportare la personalitatea personajelor implicate, cât și prin firescul și empatia cu care i se alătură lui Olaj în aventura sa. Din acest punct de vedere, mesajul pe care ni-l transmite autorul cărții, prin intermediul actanților săi, poate fi acela că o prietenie sinceră se poate lega oricând, fără a ține seama de aspectul fizic, de mărimeori de competențe, și oriunde – de cele mai multe ori la limita zonei noastre de confort. În final, simbioza celor șapte prieteni este conturată atât la nivel textual, unde casa lui Olaj se transformă dintr-un spațiu mare și gol într-o casă foarte, foarte mică, cât și la nivel ilustrativ, unde, indiferent de mărimea ei, locuința se dovedește a fi primitoare și încăpătoare pentru toată lumea.
Cartea „Drumul lui Olaj”, scrisă și ilustrată de Martín León Barreto, devine, prin intermediul lecturii, un drum al fiecărui cititor, având ca reper prietenia – de la înstrăinare la echilibru, de la gol și prea mare la suficient și înțelegere. Și ne reamintește, totodată, să privim atenți în jur, pentru că există o mulțime de oameni gata oricând să ne umple casa și… sufletul!