Imaginează-ți că în fața ochilor tăi se desfășoară silueta impunătoare a unui rege; și, în timp ce îl privești și te privește, gândul tău zăbovește asupra unei întrebări: având posibilitate nemărginită de a alege, ce și-ar mai putea dori acest om? Ei bine, scriitorul Heinz Janisch și ilustratoarea Silke Leffler au intuit deja un răspuns și ni l-au revelat în paginile cărții „Dorința regelui”.
Acestui rege, care purta o mantie strălucitoare și o coroană mititică pe cap, îi lipsea ceva care să îl facă fericit. Și, adunându-și supușii, promise o răsplată generoasă persoanei care i-l va aduce. În căutarea cadoului perfect, băieții s-au apucat să cerceteze terenul de fotbal; fetele s-au cățărat în copaci; bărbații s-au suit pe cai pornind oriîncotro; femeile au scos din cufere țesături felurite; iar bătrânii s-au retras în ateliere.

În ziua sorocită, mulțimea adunată în fața regelui se întindea până la poarta castelului: inventatori, grădinari sau croitori așteptau să-și prezinte darurile. Cu toate acestea, pe Luminăția Sa nu îl mișca nimic, clătinând din cap la fiecare născocire. În fond, putea cineva să-i ofere acestuia ceea ce cauta, îndeplinindu-i astfel dorința?
Ei bine, derularea evenimentelor ne dezvăluie faptul că vrednică de soluționarea în cheie pozitivă a acestui conflict narativ nu este inventivitatea maturității, ci inocența copilăriei – prin imaginea Mariei, fetița prietenoasă și desculță, care se suie pe o scară pentru a-i oferi o îmbrățișare regelui.Pe de o parte, gestul ei îl uimește pe Uriașul cu mantie strălucitoare. Pe de altă parte, el anulează barierele și convențiile impuse de un statut social.

Dar, dincolo de efectele imediat recognoscibile, îmbrățișarea capătă și o dimensiune simbolică, devenind răspuns la o căutare și reiterând totodată incongruența dintre aproprierea unei bunăstări materiale (respectiv a unui statut social) și accederea la fericire. Astfel, contrar aparențelor, regele nu este fericit în contextul datului său existențial, fiind dispus să plătească și jumătate din împărăție pentru a descoperi ceea ce-i lipsește.

Din această perspectivă, singura care înțelege că a fi rege înseamnă, în primul rând, a fi om și că împlinirea în plan uman primează standardelor sociale este Maria. Folosindu-se de scară pentru a se apropia de Luminăția Sa, copila anulează regulile ierarhice și-l „coboară” pe rege în frumusețea firească a relaționării, a empatiei și a dragostei de aproapele. Ba mai mult decât atât, finalul poveștii ni-l prezintă pe Uriașul cu mantie strălucitoare dezbărat de obligațiile regești, într-o ipostază care ni-l revelează ca OM. Angrenat în ludicul jocului și înconjurat de copii, acesta trăiește… fericirea!

Translatată într-un limbaj adaptat realității contemporane și zugrăvită de minunatele ilustrații ale Silkei Leffler, narațiunea „Dorința regelui” se coagulează ca o lecție despre prezența fericirii în viața fiecărui individ. Povestea scrisă de Heinz Janisch ne reamintește că năzuința spre fericire nu ține seama de statutul social, iar trăirea ei nu depinde întotdeauna de factorii materiali.