„Și dacă timpul, deși trece,
Dar lasă-n urmă măsura,
E ca aminte să-ți aduci
De Tine întotdeauna.”

Rostogolind, poate chiar răstălmăcind, nu cu rea intenție, versurile poeziei eminesciene „Și dacă…”, dar ținând seama și de îndemnul de a „învața de la toate”, versificat de Traian Dorz, sperăm să vă introducem în muzicalitatea prezentării poemului scris de R. Kipling.

Poemul „Dacă” întrupează o revelație, o epifanie: predicarea lui a fost mijlocită de harul (darul) poetic răsărit în poet, însă cuvântarea ne aparține tuturora, nouă «poeticilor» (această ediție, mirific ilustrată de Alessandro Sanna, se adresează cu precădere „piticilor”, așadar celor mai poetici dintre noi).

Ilustrațiile curg și duc, odată cu ele, cum cristalizase poetul J. Keats, numele autorului scris pe ape – dăinuind versurile, de dragul lor, nu de dragul Poetului.

Popular și autohton, se rostește: „a fi om e lucru mare”. Dar Om?
Poemul lui R. Kipling e cuprins de un «suspans rezoluțional», întrucât este atât de condițional: dacă, dacă, dacă — dar acestea nu sunt ofuri ce trebuiesc deplânse, ci repere ale unui cumul ce fulminează în a fi Om. Poate fi răvășitor, covârșitor, dar nu este acuzator: fie, dacă nu, ești om, fie, dacă da, ești Om – ori/ ori; dar te împinge la devenire prin: cumpătare, meditare, toleranță, ambiționare… umanitate.

Poemul este un imn existențial ce înfățisează podoaba morală pe care ar trebui să o îmbrăcăm și îmbrățișăm cu toții.
A fi Om este o podoabă, nu o povară.