„Ceea ce moare nu-i dat nicicând uitării, ceea ce-i dat uitării moare” sunt cuvintele în jurul cărora se coagulează mesajul cărții „Cyparissus”, scrisă de Marta Sanmamed și ilustrată de Sonja Danowski – îndemn fiecărui cititor la regăsirea puterii lăuntrice de a păstra pentru totdeauna în inimă ceea ce iubesc.

Începutul narațiunii ne dezvăluie legenda lui Cyparissus, un tânăr locuitor al grădinii Olimpului, care îngrijea, iubind mai mult decât orice pe lume, un cerb cu coarne de aur. Dar într-o zi, în timp ce se antrena cu sulița de vânătoare, iar cerbul moțăia la umbră, Cyparissus își rănește de moarte dragul prieten. Îndurerat și printre lacrimi, băiatul îi cere lui Apollo să nu-l despartă de cerb, iar zeul, încuviințând, îl preschimbă pe acesta într-un chiparos!

Povestea mitologică introduce lectorului patru istorioare despre patru copii și animalele lor de companie: Irene și Lucy, George și Paddy, Molly și Gus, Danny și Tango. Asemenea tânărului din Olimp, și copiii constată dispariția animalelor pe care le iubeau atât. Și, în funcție de răspunsurile primite de la adulții care-i lămuresc, aceștia au încercat să își asume noua realitate: Irene s-a antrenat din greu pentru a fi puternică, George a clădit toate pernele găsite în casă și a privit sus spre cer, Molly refuza să mai doarmă și stătea cu ochii larg deschiși, iar Danny s-a așezat pe banca din stația de autobuz, dorind să-și reîntâlnească odată prietenul. Cu toții au așteptat și au tot așteptat, dar nu s-a întâmplat nimic…

În timpul acesta, deghizat în cel mai înalt copac din oraș, îi privea Cyparissus și, chemând vânturile din cele patru zări, a hotărât să le vină în ajutor. Tânărul îi aștepta pe copii într-un parc, dar nu într-unul oarecare – acesta era înconjurat de ziduri înalte și,odată intrați în el, aicili se înfățișau îngeri de piatră, lilieci, bufnițe sau inimi sculptate lângă nume și date. Ce era locul acesta și cu ce scop i-a chemat Cyparissus pe cei patru aici?

Ei bine, nu tânărul olimpian îi adună pe Irene, George, Molly și Danny în neobișnuitul parc, de fapt cimitir. Ci experiența comună – moartea animalului preferat. Din acest punct de vedere, în toate cele patru povești observăm o constantă – dorința copiilor de a afla adevărul despre dispariția companionului atât de îndrăgit. Curiozitatea lor naturală este doar parțial stâmpărată de răspunsuri comode care nu îi lămuresc și care le oferă o perspectivă fragmentară asupra situației. Neîntelegând motivul adevărat, copiii nu își pot asuma realitatea, iar acceptarea se transformă într-o părelnică așteptare.

Așadar, intervenția lui Cyparissus nu doar că aduce clarificare situației, dar oferă și vindecare sufletelor lor. Maturitatea și priceperea cu care copiii primesc vestea sunt vizibile în confruntarea cu lumea semantică a morții: cimitirul. Intrarea în acest loc nou devine sinonimă conștientizării adevărului –prietenii lor nu au plecat într-o călătorie lungă, prin urmare așteptarea este zadarnică. Aceștia muriseră. Dar nu acceptarea morții și a veșniciei ei devin greu de suportat pentru copii, ci neputința de a păstra mereu alături ceea ce iubeau. Înțelegându-le simțămintele, Cyparissus le arată o piatră de mormânt și durerea pricinuită de adevăr este echilibrată de speranța insuflată de cuvintele – „Ceea ce moare nu-i dat nicicând uitării, ceea ce-i dat uitării moare”.

Receptând evenimentele prin noul filtru, copiii dau sens îndemnului la curaj și povestesc despre prietenii lor. Regăsirea acestora în amintiri, în confesiuni, în inimile înseamnă asumarea simțămintelor și înțelegerea faptului că adevăratadispariție a animalelor de companie se va produce atunci când peste imaginea lor se va așterne uitarea. Mai mult decât atât,vindecarea copiilor este concomitentă vindecării lui Cyparissus. Retrăind povestea neuitării, chiparosul se oprește din plâns, găsindu-și astfel liniștea.

Mesajul sensibil al cărții scrise de Marta Sanmamed și ilustrată de Sonja Wimmer devine o lecție fundamentală atât pentru copii, cât și pentru adulți – nu veșnicia morții ne răpește ceea ce iubim, ci căderea în prăpastia uitării.