Atunci când realitatea ne închistează în cenușiul său, cărțile ne devin pașaport de călătorie: din lumea colorată și plină de viață a lui Tam Hipopotam, în lumea mereu aventuroasă a lui Miyuki. Sau… din lumea rece și încremenită a Fiului Ținutului de Gheață, în lumea versificată și doldora de voie bună a Firului de Nisip. În acest context, în care cărțile ne sunt prilejul peregrinărilor nestingherite, îți poți imagina o lecturadespre o carte… ea însăși călătoare? Ei bine, da! Despre „Cartea care zboară” este vorba, iar itinerarul acesteia a fost cuprins în scris de Pierre Laury,iar în imagini de Rébecca Dautremer.

Contrar așteptărilor și entuziasmului tău, dragule cititor, această poveste nu debutează cu o întâmplare fericită, întrucât protagonista narațiunii, Cartea cu soare pe copertă, cade din ghiozdanul lui Marion și e purtată haihui, prin stropi de ploaie, de vântul cel poznaș. Dintr-o băltoacă, aceasta ajunge într-un cuib de coțofană și e ridicată iar în înaltul cerului, până se lovește de un balon uriaș. Și totuși…își va mai întâlni ea vreodată prietena?

Deși deznodământul fericit este ușor de intuit, interesantă este simbolistica parcursuluiCărții, până la a ajunge din nou în mâinile lui Marion. Trecând prin diverse peripeții și fiind pusă în diferite ipostaze, Cartea zburătoare aduce lumină în fiecare loc în care zăbovește și își reiterează condiția fundamentală, dincolo de statutul de simplu obiect.

Astfel, o primă coordonată simbolică poate fi descifrată odată cu primul „popas” al Cărții, băltoaca. În apă, soarele de pe copertă strălucește precum aurul, amintindu-ne că valoarea autentică a lucrurilor irupe în orice context, cu atât mai mult într-un nefavorabil. Mocirla nu poate anula Cartea nici ca obiect, nici ca sursă a cunoașterii, ci o contrastează, pentru a-i reitera însemnătatea. În al doilea rând, trebuie să ne concentrăm privirea asupra întâlnirii Cărții cu coțofana și cu puii acesteia. Inițial, pasărea este atrasă de strălucirea Cărții și o duce în cuibul său tocmai datorită învelișului exterior ademenitor. Văzând-o, nici puii nu o înțeleg și o lovesc cu ciocurile. Dar odată deschisă, Cartea își revelează frumusețea interioară și sensul, învățându-i pe pui să zboare și să se joace. Din această perspectivă, orice carte devine magică pentru cel care o deține, dar ea își poate manifesta înrâurirea numai asupra celui care alege să o și deschidă.

Înainte de a-i fi restituită lui Marion, Cartea ajunge și în mâinile bărbatului din balon, pe care aceasta îl confundă cu Icar, protagonistul cuprinsului său. Confuzia iscată și legătura imaginată ne dezvăluie o a treia semnificație: posibilitatea de a transpune un personaj istoricîn planul cotidian contemporan subliniază perpetuitatea și ubicuitatea valorilor esențiale ale omenirii, recognoscibile și lecturabile în cărți.

În final, „Cartea care zboară” ajunge iar în posesia fetei, din dorința bărbatului din balon și cu ajutorul complice al vântului. Dar peregrinarea sa, consemnată de Pierre Laury și ilustrată de Rébecca Dautremer, evidențiază încă o dată semantismul general al cărții și faptul că aceasta își va îndeplini, indiferent de context, rolul de a ajuta, de a crește armonios ori de a insufla curaj.