FARUL SUFLETELOR
53.00 lei Prețul inițial a fost: 53.00 lei.42.40 leiPrețul curent este: 42.40 lei.
O poveste înduioșătoare despre redarea speranței, despre alinare și despre dorința de a-i ajuta pe oameni să găsească, într-o mare de întuneric, un firicel de lumină.
Format: 23×23 cm/copertă cartonată/hârtie offset
Număr de pagini: 32
Autor: Ariel A. Almada
Ilustrator: Zuzanna Celej
Anul apariției: 2020
Vârsta recomandată: 3+
ISBN: 978-606-9071-16-8
În marea trecere, lumea și-a configurat continuu devenirea – lucrurile și-au schimbat sensul, iar oamenii și l-au apropriat. Obiectele au devenit simboluri, experiențele s-au transformat în amintiri, iar funcționalitatea a fost neîncetat reinventată. În fond, această metamorfozare e surprinsă și în paginile cărții „Farul sufletelor”, scrisă de Aries A. Almada și ilustrată de Zuzanna Celej.
De ziua lui, la împlinirea vârstei de 9 ani, Leo a primit cadou un far – nu unul de jucărie sau în miniatură, ci un far adevărat, vechi și decolorat. Bunicul a fost cel care i l-a dăruit și tot el i-a explicat, urcând împreună pe drumul de la malul mării, ce utilitate avea acesta: în vremurile de demult, farul călăuzea bărcile spre țărm, ajutându-le să nu se izbească de stânci. Dar rolul său devenisealtul astăzi…
Mai apoi, ajunși în turnul luminător de pe coasta mării, bunicul a început să se comporte tare ciudat: a proiectat silueta unei păsări peste norii de pe cer, a stins și a aprins ritmic lumina farului, a plăsmuit un film de aventură cu pirați care se îndrăgostesc de sirene, folosindu-se de planșe transparente cu desene colorate. Cuprins de entuziasmul bunicului, Leo asista la derularea unui obicei fascinant și totodată tainic. De ce făcea bunicul toate acestea și de ce-l aduse și pe el să-i fie martor?
Răspunsul ne este revelat de cuvintele bătrânului, dar și de profunzimea gestului său propagat prin lumina farului. Astfel, din explicarea întregului ritual desfășurat odată cu lăsarea nopții transpare o mutație semantică – farul călăuzitor al bărcilor devine acum călăuzitor al sufletelor. Mizând pe o narațiune închegată în jurul ideii de speranță și alinare, bunicul creează simboluri, folosind imaginea rândunicii, codul Morse sau filmul proiectat. Și, deși au destinatari diferiți, mesajeleau scopul de a ajuta oamenii să supraviețuiască apăsării nopții, pentru a găsi drumul de la întuneric la lumină. Vechiul și decoloratul far este înzestrat cu o funcție nouă – aceea de a salva sufletele celor care-i văd licărirea. Iar rolul de a ajuta persoanele rătăcite îi va reveni de-acum lui Leo. Scoțându-și șapca de marinar și așezând-o pe capul nepotului, bunicul își predă în mod simbolic meseria și responsabilitatea. Și acesta se va îngriji de acum să ghideze sufletele celor aflați în suferință,în întuneric.
Zugravite în culori de acuarelă, și ilustrațiile reflectă aceeași blândețe recognoscibilă în mesajul textual. Iar cromatica în tonuri de gri și maroconturează un univers în care lumina farului este evidențiată pentru a sugera încă o dată valori ca speranța, îndrumarea sau alinarea.