Imaginația și creativitatea merg mână-n mână. Ba mai mult decât atât, fără aportul creativității, orice gând ar rămâne tăinuit de cotloanele minții. Personaje precum Miyuki, Piticul Cinabru sau Olaj nu ar fi prins viață, dacă nu ar fi fost mai întâi imaginate, iar apoi create. Lumile conturate în cărțile „Giordano și farul”, „Colivia de aur” ori „Pachetul roșu” nu ne-ar fi părut atât de aievea, dacă nu ar fi fost mai întâi imaginate, iar apoi create. Și nu am fi aflat nici despre povestea „O girafă pe acoperișul lumii”, scrisă și ilustrată de Sophie Daxhelet, dacă aceasta nu s-ar fi țesut ca simbioză a celor două.
În savana africană, printre felurite vietăți, trăiește o girafă care… visează la ținuturi exotice, la necunoscut, la cunoașterea lumii de dincolo de linia orizontului. Iar când deschide ochii, dinaintea ei se înfățișează un balon cu aer cald, dirijat de Sükn, un bărbat din Țara Munților Cerești, din Mongolia. Acesta o poftește pe girafă în nacelă, promițându-i o călătorie spectaculoasă. Astfel, cei doi peregrini pornesc într-o misiune de explorare palpitantă, care-i poartă în locuri noi și neobișnuite. Dar vor reuși cei doi să ajungă și pe acoperișul lumii, pe Himalaya, mai sus de Annapurna, acolo unde și-ar dori girafa să fie?
Desigur că deznodământul nu poate fi decât unul… fericit, dacă la baza dorinței de a înfăptui un lucrustă puterea imaginației. În fond, acesta este și laitmotivul care traduce întreaga semantică a cărții, dincolo de spiritul de aventură pe care îl imprimă percepției cititorului! În sensul acesta, cuvântul-cheie al narațiunii este verbul „a visa”, înțeles ca sinonim perfect al verbului „a imagina”. Girafa nu poate călători în planul real, dar poate provoca orice barieră temporală și geografică, în planul imaginar. De aceea, din momentul în care aflăm că girafa „visează”, deducem cu ușurință faptul că fiecare element constitutiv al textului nu reprezintă decât materializări ale puterii imaginative.
Înrâurirea creatoare, care transformă imposibilul în posibil, il aduce în întâmpinare și pe Sükn, prietenul străin de habitatul ei natural, sau îi mijlocește întâlnirea cu apa oceanului ori cu jungla. Și ridică totodată o întrebare fundamentală, la vederea călăuzei și a elefantului: oare aceștia i-au visat pe cei doi călători? Cu alte cuvinte, au avut șiei puterea să-și imagineze diverse lucruri? În final, cucerirea Muntelui Everest, numit și Chomolungma, confirmă atingerea scopului plăsmuit și reiterează absența limitei în ceea ce privește orice izbândă, având ca resort imaginația: în timp ce girafa se întreabă dacă, de pe acoperișul lumii, își poate vedea savana, companionul ei contemplă luna, deschizând portița spre cercetarea unui spațiu necunoscut, dar cu totul aparte.
Cartea „O girafă pe acoperișul lumii”, scrisă și ilustrată de Sophie Daxhelet, nu relatează povestea reală a unei girafe care a sfidat limitele geografice, ci ne ilustrează consecințele incredibile ale oricărui demers care începe cu „a visa”. Așadar, odată visat, orice lucru poate fi și înfăptuit!