E. T. A. Hoffmann (Ernst Theodor Amadeus Hoffmann) este un scriitor german, cultivator al genului nuvelistic, al celui fantastic și al basmului cult. Printre cele mai importante opere ale sale se numeră „Spărgătorul de nuci”, „Urciorul de aur” sau „Domnișoara de Scudery”. Dintre scrierile sale reprezentative, sub egida Editurii Signatura apare cartea „Piticul Cinabru”, cu ilustrațiile prolificului artist român Val Munteanu și în traducerea Danielei Gaston.
Incipitul narațiunii ne prezintă o biată țărancă zdrențuită, chinuită de foame și de sete, căzută la pământ, sub povara vreascurilor pe care le adunase din pădure. Femeia nu era doar amărâtă, ci și foarte îndurerată, întrucât asupra ei și asupra soțului său se abătuseră toate relele pământului. Și, colac peste pupăză, născuse și un copil urât și diform, ce putea fi confundat cu o bucată de lemn stranie, noduroasă și răsucită. În tânguiala ei, țăranca adormi, iar fiul acesteia se rostogolea pe lângă ea, fiind observați de domnișoara von Rosenschön, care tocmai trecea pe acolo. Aceasta îi privi pe amândoi cu milă, compătimindu-i, iar pe micuța vietate o luă în brațe, mângâind-o.
Această întâlnire stranie este sursa următoarelor întâmplări relatate în carte, întrucât Piticul Cinabru, fiul acestei femei sărace, se va afla în centrul multor întâmplări bizare, cu înrâuriri magice. Astfel, creatura diformă și grosolană ajunge în Kerepes, locul faimoasei universități, unde vestitul profesor Mosch Terpin își susținea cursurile de științe naturale. Cinabru fusese invitat aici de însuși Mosch Terpin. Cu toate acestea, prezența lui nu se remarcă prin sluțenia și vulgaritatea specifică, ci prin eleganță, rafinament, geniu creator, simț artistic și cunoștințe diplomatice.
În mod inexplicabil, indezirabila făptură izbutea să confiște talentul, grația sau aptitudinile celor mai înzestrați oameni pe care îi întâlnea, furându-le momentul de glorie și asumându-și reușita lor. Printre cei păgubiți se enumera violonistul de renume mondial, Vincenzo Sbiocca, signora Bragazzi sau Pulcher, referentul căruia Piticul îi furase postul de impiegat, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Și, desigur, mai era și Balthasar, cel căruia Cinabru nu îi răpise numai momentul artistic dedicat Candidei, ci și inima acesteia, întrucât tânăra urma să îi fie logodnică. Însă, deși cade în deznădejde și melancolie din pricina derulării evenimentelor și a dragostei sale profunde pentru fiica lui Mosch Terpin, Balthasar înțelege că la mijloc este ceva necurat și decide să facă tot ce-i stă în putere pentru a rupe vraja. Ba mai mult decât atât, întâlnirea din pădure, cu un anumit bărbat misterios, îi dă speranță că va reuși să își îndeplinească planul. Va reuși acesta să dejoace viclenia Piticului Cinabru sau puterea imaginației e atât de amăgitoare, încât orice încercare se va dovedi un eșec?
E. T. A. Hoffmann își invită cititorul într-un univers fantastic al jocului dintre esență și aparență, dintre rafinament și vulgaritate, dintre inteligență și oportunism, provocând constant limita dintre ceea ce se vede și ceea ce este cu adevărat. Ilustrațiile lui Val Munteanu întregesc acest tablou proiectat în imaginar și concretizează o lume care, pe alocuri, ne pare atât de reală și de… aproape.